Vedeta FCSB, Dennis Man a lansat pe rețelele de socializare un apel umanitar pentru fostul său antrenor, Ionuț Popa.
Biletul Zilei » Astăzi avem șansa de a bifa două „verzi!”
În vârstă de 66 de ani, „Popică” trece prin moment cumplite fiind într-o stare gravă. Tehnicianul care apregătit în trecut printre altele UTA Arad sau Poli IAși, se luptă de la începutul anului cu o boală gravă. La începutul primăverii acestui an, Ionuț Popa a avut simptome de amorțeli în zona facială și nu mai putea vorbi. Inițial doctorii au crezut că e vorba de un atac cerebral sau a unui infarct miocardic, însă în urmaa unor investigații amănunțite, acestea au fost demontate, diagnosticul fiind însă în continuare unul neclar.
Având în vedere că investigațiile medicale au fost extreme de costisitoare, iar tratmentul pe care Ionuț Popa este nevoit să-l urmeze este de lungă durată și consumă multe resurse financiare, Dennis Man, a postat pe o rețea de socializare un mesaj prin care le cere urmăritorilor săi sprijin financiar pentru Ionuț Popa.
„Fostul nostru antrenor, Ionuț Popa, are nevoie de ajutorul vostru. Acesta suferă de mai multe luni din cauza problemelor de sănătate, care au implicat cheltuieli medicale semnificative. Starea sa s-a agravat recent și acum are nevoie mai mult ca oricând de susținerea noastră. Mai presus de acestea, însă, reținem implicarea sa în momentele dificile pe care le-am întâmpinat împreună și culoarea pe care Popică o aduce sportului nostru”, a este apelul lui Dennis Man pentru „Popică”.
Reacția jucătorului FCSB vine după ce starea de sănătatea a fostului său tehnician, Ionuț Popa s-a agravat.